Martie

        8 Martie

         Am ieşit pe ninsoare ca să văd/aud primele migratoare; ca să nu vă obosesc, plictisesc cu texte insipide, iată lista; doi şorecari (din care unul cam albineţ!), un uliu păsărar – ce-şi unduia evantaiul cozii, primii oaspeţi, cântăreţii sturzi, un cârd de mierle, (prea multe pentru a fi vorba de cele puţine rămase prin zonă peste iarnă), un stol compact de cocoşari, zburând aripă lângă aripă, ca stridiile-ntr-un banc, dar şi câţiva solitari, scurmând ca găinile pe lângă grămezile de gunoi de grajd aduse pe mălăişti şi năpării; pe lângă ei, pe lângă bălticile dintre brazde şi muşuroaie, să nu-ţi vină să crezi, câteva presuri de stuf; ce caută aici şi la ora asta, nu ştiu! Una din ele a zburătăcit pe sârma ghimpată din gard şi i-am văzut de la câţiva metri spatele de catifea reiată, cafenie, târtiţa surie, guleraşul şi mustăţi albe, creştetul şi bărbiţa negre; n-am văzut de câţiva ani buni, specia la Anieş; ciocănitori, piţigoi de–a valma (major, palustris, caeruleus şi caudatus); două gaiţe cărâind ca stăncuţele, două presuri galbene ţâţâie pe-un creştet de nuc, clasicele fringilide, stol de scatii, alaiuri de botgroşi, trupe de mugurari; un sticlete cântă cu patos pe-o nuia de salcie lăcuită de ploaie; oare ce instrument se ascunde în trupuşoru-i şi ce gânduri se frământă-n creştetu-i cât aluna; să nu credeţi că mărunta făptură are griji mărunţele; dimpotrivă; trebuie să-şi îngrădească cu cântec ocolul, să-şi caute perechea, să-şi construiască un sălaş, să-şi hrănească vlăstarele, ce ştim noi, umanii? De după o claie de vreascuri apar două "coarne" grozave; apoi şi arătarea; un măgar în miniatură (Lepus europaeus). M-am reîntors cu soare; pe prag un cadou cu coada lungă, de la pisici, un şoricel de pădure, Apodemus sylvaticus; spre seară s-a înfrigurat ş-a început să fulguie ciudat; fulgi oblici ca o puzderie de plăcuţe microscopice de mică, iarnă mare, ce mai!

© yves hoza