natura nord

Căpitanul cătanelor negre - Ciocănitoarea neagră - (Dryocopus martius)

Identificare: Cea mai mare dintre speciile europene. Uşor de recunoscut dupa penajul negru şi creştetul de culoare roşu aprins care se întinde de la frunte până dupa ceafă la mascul, (la femelă bereta este mai mică şi are formă triunghiulară).
Aceleaşi adaptări uimitoare ca şi la celelalte specii, cu o notă specială pentru construcţia cuibului.
♫♫♫: Două feluri de strigări, una mai melodioasă în zbor şi una la modul căţărat compusă dintr-o frază ascendentă care durează 3-6 secunde şi care se accelerează la final: kuik-kuik-kuik-uik-uik ...kik-kik-kik. Cea mai lunga darabană a speciilor prezentate: de la 1,5 la 3,5 secunde cu o cadenţă de 20 lovituri pe secundă.
Habitat: frecventează regiunile împădurite necesare hrănirii şi modului de cuibărire. Se întâlneşte în toate tipurile de pădure - masive de conifere, foioase, mixte în care există spaţii mari între arbori, acomodându-se la toate esenţele de lemn (fag, brad, pin, frasin, etc.) şi toate altitudinile. A fost observată din Deltă până la limita zonei împădurite.
Comportament: Specie sedentară cu comportamente diurne foarte interesante: îndată după ieşirea din cuib juvenilii se instalează la mulţi kilometri de locul natal. Specia emite strigate puternice, care ca şi darabana pot fi audibile de la distante mai mari de 1 km. Cuiburile vechi abandonate, sunt ocupate de specii de piţigoi (Parus sp.), ţiclean (Sitta sp.), minuniţă (Aegolius funereus), porumbei de scorbură, grauri, huhurezi, dar şi de rozătoare, jderi, (Martes martes), viespi şi albine sălbatice. Ciocănitoarea neagră este un super căţărător, tot timpul în mişcare, fără odihnă de la un copac la altul, emiţând în zbor strigăte bizare: tru-tru-tru. Zbor în linie dreaptă spre deosebire de celelalte specii.
Nidificaţie: Solitare în restul anului, ciocănitorile negre încep ritualurile nupţiale încă din ianuarie. Ele se atrag reciproc prin chemări blânde, dar şi prin serii rapide de lovituri cu ciocul în crengi uscate, producând un fel de răpăit foarte sonor (darabana sau toaca), care poate fi auzit de la 2-4 km! Cuplul paradează în concert balansând corpul şi descriind la unison cercuri, cu ciocul în aer. La sfârşitul paradei, masculul îşi conduce femela la locul care-l aleg pentru cuibărit. Cuibul este forat de obicei într-un arbore sănătos - un orificiu oval, la înălţimea de 4 - 15 m., la adăpost de prădătorii tereştrii. Masculul este monogam. Ponta de 3-5 ouă este depusă în luna aprilie, incubaţia durând 12-14 zile. Zborul din cuib este precoce şi se poate întâmpla după încă maximum două săptămâni. Este singura specie la care diferenţierea sexuală este deja vizibilă la juvenili.
Regim alimentar: Negroaica este o specie insectivoră şi vegetariană în acelaşi timp. Se hrăneşte în principal cu furnici şi insecte xilofage, prelevate din lemn sau de sub scoarţă cu ajutorul ciocului în formă de daltă şi-a limbii lungi şi lipicioase. în zonele mai calde, regimul ei este alcătuit 99% din furnici. în regiunea noastră meniul ei cuprinde larve de coleoptere, omizi, miriapozi, paianjeni. Locurile privilegiate de hrană sunt arborii bătrâni cu scorburi, lemnul şi buturugile putrezite pe pat de frunze moarte, copacii atacaţi de insecte. Iarna, aceasta specie mirmecofagă devastează muşuroaiele uriaşe (domuri) de furnici roşii (Formica rufa), sau cuiburile de albine sălbatice. Fiind o specie opurtunistă mănâncă şi fructe, seminţe, ouăle şi puii unor păsărele: specii de piţigoi, auşel, cinteză.
Protecţie / pericole: Specia este ameninţată mai ales de dispariţia habitatelor, diminuarea şi regresia marilor masive forestiere şi taierea arborilor seculari.Vânătoarea ilegală este de asemenea o problemă importantă.
Curiozităţi: Este singura specie care poate detaşa plăci de scoarţă de până la 2 metri lungime! Acest pikamer zburător poate efectua între 8.000 şi 12.000 de lovituri cu ciocul în lemn într-o singură zi. C.V. Mândru şi A. Papadopol semnalează în 1977 forma de harpon a limbii la această specie. Iarna, ciocănitoarea neagră sparge crusta de zăpadă sau gheaţă pentru găsi hrană sub buturugi şi muşuroaie. După eclozare cei patru pui se aşează într-o "piramidă de căldură" pentru a nu suferi de frig şi pentru a reuşi să-şi ridice ciocul spre a primi hrană. Fiecare puişor primeşte 70 de grame de insecte pe zi!