De ce CARDUELIS?!
De ce Carduelis?!
Pentru că! Făceam sacrificii: timp, energie, bani. Lucram la o machetă, 3-4 ceasuri pe zi, după ORL de la şcoală, cam o săptămână, asta era-n iarnă, că-n rest la Meleanca dam cu târnăcopu, sapa, hârleţu, roaba, săcurea, coasa, grebla, carafe cu cumnatu Aurică, Viluţ și Milă Anca şi alţi păsărari, botanişti, or belgieni. Dam mită la secretare ca să xeroxez 10 exemplare, ciocolată, ciuperci, fructe de pădure, buruieni aromate frumos aranjate-n săculeţe colorate, etc., le capsam cu agrafe de sârmă ori lână de vată! Le expediam prin poşta română, cam decedată, la cluburile C.P.N. iniţiate de mai tânărul Ylie la Tg. Lăpuş pentru Turturele, la Sebeş pentru Torcol (Capântortura), la Botoşeni pentru dragi fluturari, peste frontiere la Fourmi, (merci, Agnes!), la Marolles, (mersi, Yannik), în Nandrinul din Belgique la fratele meu dascăl, Paul Eloy, în Nord sur Erdre, unde Yves se poate pierde, la SOR, Cluj, la prieteni, la cunoscuţi şi necunoscuţi, la prunci şi moşi care s-au dus. Am încercat să alcătuiesc o reţea românească a Cluburilor de Cunoaştere şi Protecţie a Naturii! Am fost prea slab, prea entuziast, prea neştiutor??? Adaug aici ce spune Maestrul meu de şevalet, Domnia –Sa, NICOLAE GRIGORESCU.
"La ce bun toate decoraţiile astea?! Acum, la vârsta asta? Mă simt ca un cocoş împăiat... Ce mai naivitate şi decoraţiile! Vor să arate că eşti ceva ori cineva celor care nicicând nu te vor pricepe. Ce-mi mai trebuie recunoaştere, atâta apreciere? E cam târziu pentru toate astea... Statul dovedeşte că îţi acordă cuvenita atenţie tocmai atunci când nu mai poţi, atunci când ar avea ce lua dupe tine, dezbrăcându-te de toată a ta muncă şi agoniseală. Mai perfid ca statul nici că există alt organism! Când eşti anonim sau neica nimenea nici că te bagă în seamă, iar atunci când ajungi vreo valoare ...începe să te curteze asemeni celei mai josnice dame de companie. Până atunci nici că exişti! De ce nu te ajută ori de ce nu te sprijină atunci când eşti tânăr, în putere şi la început de drum? Te lasă să te chinui până izbândeşti, iar asta o faci pe efortul tău şi pe socoteala ta, pe sănătatea ta şi pe datoriile dobândite-n timp. Halal stat! Nici că-ţi mai vine să ântorci faţa către el!
Am îmbătrânit, nu mai pot lucra şi regret amar timpul preţios ce l-am pierdut. Dacă statul mi-ar fi făcut măcar, în tinereţe, un modest atelier ...când abia aveam cu ce trăi, dar când aveam putere, câte pânze de valoare pentru neamul nostru n-aş fi făcut! Ce aş fi lăsat dupe mine... Aşa, a trebuit să fac, cum puteam, pânze pe o sută, două de lei ca să am din ce trăi ori să pui ceva deoparte pentru bătrâneţe, şi am pierdut un timp nepreţuit cu care nu mă voi mai întâlni. Şi cât aş fi putut să fac! La ce bun că mi-au venit acum mijloacele şi că am cu ce trăi, tocmai când nu mai am sănătate. La ce bun că sunt băgat în seamă şi decorat, dacă tinereţea şi sănătatea mi s-au risipit..." (Câmpina,1905).
Mie nu mi-au venit mijloacele ca să am cu ce trăi, "tocmai când nu mai am sănătate". Nu mai există meritocraţie! "La ce bun că sunt băgat &icir;n seamă dacă tinereţea şi sănătatea mi s-au risipit." Io am refuzat întodeauna orice decoraŢIE!
|
