Povestea siropului de soc (text S.F.)
Mai întâi a trebuit să mă aburc pe garduri asemeni unui ţap bătrân ca să ajung la crengile cu măduvă albă şi să dibuiesc printre evantaiele de frunze, ciorchinii cu mărgele lucioase şi negricioase de soc - planete minuscule pe care le-am spălat în apa primordială de ploaie. Cred că aşa a făcut şi Creatorul, doar că a lucrat la scară cosmică! După ce le-am zvântat într-un storcător de lut, le-am aşezat în plăcuţe tectonice de zahăr, bobiţe, zahăr, boabe şi tot aşa până la gura de vulcan a borcanului.
Am tot agitat borcanul-vulcanul, am tot întors lumea aceasta siropoasă cu susu-n jos până când lava dulce şi lipicioasă s-a prelins la nesfârşit pe pereţii de sticlă. După zile şi nopţi de frământări dulci, stelele, piticele roşii s-au aşezat pe nisipul Oceanului, iar Marea Roşie a izbândit la suprafaţă.
Din când în când mai bulbucea câte-un cutremur efervescent deasupra noului tărâm, ori câte-o tornadă vişinie la ţărm. Câte-un sâmbure de meteorit cădea alin din cerul purpuriu al spumei pe munţii rozalii din străfunduri. O nouă Lume de "Să te lingi pe degete" şi "Să plescăi din limbă" se năştea pe prispa de la tindă. Apoi noua planetă roşie s-a cristalizat, valurile purpurii s-au liniştit şi limpezit! O noapte lungă peste toate-a domnit! Fiat lux! Răsărit de soare în lumină trandafirie. Secunde milenare de pace prea repede-au trecut! Deasupra planetei aromate şi dulci, s-aud prin perdele de ceaţă parfumată, tot mai aproape motoarele-bâzăitoare ale invadatorilor extratereştrii: VIESPILE şi Tăunii Crabro!!!
|
