Scrijeliri pe coajă de paltin

        Doar trei "Graţii" îmi supraveghează viaţa: oboseala, bătrâneţea, Neputinţa! Am norocul unui înger deasupra creştetului! Optimismul! Câteodată mai vin doi! Sau două? Bunătatea şi Speranţa!
        Când se pierde o idee, se stinge o stea, când mă prinde de mânecă un gând răsare soarele în inima ta!?
        În cea din urmă vreme am început să mă împrietenesc cu lucruri, obiecte fără "suflet"; frigiderul cu răceală, soba Arginţica cu căldurica, sticla de vin pelin,,,goală!
        Ţi-am pregătit un desert exotic! Un borcănaş cu miere, ghimbir, bucăţele fine de grepfruit, stafide brune şi bucăţele din inima mea dacă mai ai unde-o pune?!
        Mătăsari la Rocna,,,30 de zburătoare de ceară! şi păsărele mărunte ca ridurile mele de pe frunte: piţigoi albăstrui şi suri, pănţăruşi, auşei, scatiii lui moş Ylie!


   Nori cu trandafiri

© yves hoza 10.02.26